Din vremurile apuse, în care chiar scriam, vă prezint:
Îţi ador din depărtare
buzele-ţi cu gust de soare,
când adorm pe tâmpla-mi brună
buzele-ţi cu gust de lună.
Visez rătăcit prin brazi,
buzele-ţi cu gust de azi
când doresc, flămând de tine,
buzele-ţi cu gust de mâine.
Nu îmi mai amintesc anul de graţie, dar un lucru e cert: e demult. Nu e ironic cum, din când în când, îţi dai seama că, de-alungul vremii, ai renunţat la multe lucruri care îţi plăceau, fără să realizezi că laşi în urmă o parte importantă din tine? Nu e ironic cum, cu toate că ai renunţat, te regăseşti, acum, în simţămintele ce le nutreai atunci?
- Blogger Comment
- Facebook Comment
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
4 opinii avizate:
e ironic si e bine, ar fi nasol daca nu te-ai mai regasi in trecutul tau pana la urma esti acelasi de atunci doar intr-un ambalaj mai prafuit...
Istoria este ciclică, bine, mai degraba spiralată. Atunci, şi noi, în istoria noastră afecativă ne comportăm ca atare:)
PS: superbă poezia:)
Frumoasa poezia! Felicitari!
uneori un anumit parfum imi aminteste EXACT momentul si emotiile ce le-am simtit atunci...demult...in trecut cind am mirosit acelasi parfum...
Emotiile au si ele albumul lor de amintiri?!
Trimiteți un comentariu