Se deschide SUBWAY la Oradea

Potrivit unei pagini de facebook, intitulată Subway Oradea, luna octombrie va aduce orădenilor un restaurant Subway. Vestea e una excelentă pentru fanii colosului fastfood. Eu sunt sceptic în ce privește anunțul, pagina neavând un caracter oficial și neexistând anunțuri de angajare din partea companiei. Așa că, până la urmă, ar putea fi doar un zvon bazat pe o pagină creată de cineva care și-a dorit să adune câteva like-uri organice.

Pe de altă parte, Oradea ar putea fi al 10-lea oraș în care restaurantul Subway și-ar deschide porțile, după București, Iași, Suceava, Timișoara, Cluj-Napoca, Ploiești, Constanța, Pitești și Sibiu.


Nu există date concrete referitoare la amplasarea restaurantului Subway Oradea, dar șansele cele mai mare ar fi ca el să fie deschis în Lotus Mall, acesta fiind mall-ul cu cel mai mare trafic din Oradea. Consider că nici Pasajul Vulturul Negru nu ar fi o locație de neglijat.

În ce privește politica lanțului Subway, sistemul de franciză e preferat datorită gamei variate de produse și investiția inițială relativ mică. În 2010, rețeaua a fost declarată franciza numărul 1 în lume, pentru a 17-a oară în ultimii 22 de ani.



SHARE

About Cosmin Pop

Trimiteți un comentariu