Urban Jungle - Îndreptar de supraviețuire urbană

Asta cu supraviețuirea urbană ni se trage de la Bear Grylls și de la emisiunile lui în care se delectează cu tot felul de situații cu care nu te întâlnești în viața normală. Adevărul este că, în ultimii 15 ani am ajuns să fim niște adevărați couch-potatoes, din fire afară de puturoși, a căror principală distrare e să salivăm la asistentele lui Capatos, seară de seară.

În acest context, propunerea celor de la kaki.ro e cel puțin interesantă. Unul dintre cele mai mari site-uri cu profil army shop din România, kaki.ro a hotărât să sponsorizeze și să susțină un concurs mai puțin convențional, ales dintre propunerile făcute de bloggerii membrii BlogAwards.

Urban Jungle este propunerea mea. Destinat bloggerilor în principal, dar adresat până la urmă maselor largi, pentru că ne dorim încurajarea activităților individuale sau de grup, în aer liber, acest concurs are la bază o platformă de treasure hunt. Adică implică activități de cercetare, investigare și interpretare a unor indicii care vor fi descoperite în puncte diferite pe toată durata concursului.



La acest concurs se poate înscrie orice tânăr până la 120 de ani, cu chef de aventură și puțin efort fizic. Spun asta în condițiile în care, în ziua de azi, se pare că și o simplă plimbare pe jos înseamnă, pentru mulți, efort fizic. Regulamentul este în principiu destul de simplu. Se vor forma echipe de către trei membri. Fiecare echipă va primi, în plic, la punctul de plecare, în centrul orașului, indicațiile necesare atingerii primului check point. O dată ajunși la primul check point, concurenții vor descoperi indicații spre locația unde se află următorul check point.  Există 12 asemenea check point-uri iar concursul se întinde pe perioada a maxim 3 zile, în funcție de evoluția fiecărei echipe. 

Dat fiind faptul că discutăm despre un concurs care încurajează mișcarea și încearcă să lupte împotriva plictiselii și a programelor dubioase de la televizor, este interzisă deplasarea cu orice fel de mijloc de transport înafara celor două picioare proprii și personale pe care le are fiecare. Având în vedere că marea majoritate a check point-urilor vor fi amplasate în afara orașului recomandăm concurenților să își procure materiale necesare acestei expediții. O alegere excelentă ar fi cortul Mil-Tec, pentru 3 persoane,din poliester impermeabil, cu bețe de ancorare din fibră de sticlă. Va fi perfect în momentul în care echipa va fi surprinsă de întunericul nopții pe dealurile din jurul orașului, în căutarea următorului indiciu. Și să nu uităm de Rucsacul Commando DayPack Camuflaj Desert, din poliester impermeabil, cu o dimensiune suficientă să vă încapă cele trebuincioase. Astea sunt doar două propuneri nevinovate. Adevărul e că pe kaki.ro veți găsi o sumedenie de articole de acest gen, ideale pentru drumeții și activități în aer liber. 

Indiciile de la check point-uri vor fi ambalate în recipiente speciale și marcate cu coordonate GPS. Fiecare recipient va avea atașat un log book în care, participanții vor lăsa un check in. Exact ca pe facebook, doar că real de data asta. Ca să vă faceți o imagine asupra unui model de indiciu, vă prezentăm, în premieră, indiciul de la al optulea check point. Asta pentru că nu are niciun fel de relevanță în acest moment:


''4200 de pași în partea în care stânca e uscată, te așteaptă ușa verde înspre oxigen. Intră!''

Vă garantez că nu e greu deloc iar sentimentul împlinirii în clipa în care ajungi la ultimul check point și descoperi cupa Urban Jungle, poate fi neprețuit. Și nici premiile oferite de sponsorul acestui concurs nu sunt de neglijat... Acțiunea adevărată nu e la televizor...


SHARE

About Unknown

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 opinii avizate: