Pământul nu îmbrățișează pe nimeni

Bunica mea a avut un suflet imens. Atât de mare încât au avut loc în el, toți. Poate că, într-o zi, careva din cei care au cunoscut-o vreodată își vor aminti. Eu sigur îmi voi aminti...

Bunica mea a fost genul de bunică zâmbitoare,  a fost cea care se bucura când te vedea, și cu toate că avea o vârstă, te primea cu un zâmbet atât de cald încât nimic din lumea asta nu mai exista. Avea acea magie care făcea orice durere să treacă. Era medicamentul meu. Și poate ar fi trebuit să mă tratez mai des. Ar fi trebuit să merg mai des încolo. The Middle of Nowhere - așa îi spuneam eu acelui loc în care mă aștepta mereu un suflet imens și un zâmbet dogoritor. Așa o să mi-o amintesc mereu.. De-acolo, de sus, din rândul celor ce zâmbesc etern, bunica mea mă va veghea, îmi va zâmbi și mă va consola mereu. Nici nu mi-am dat seama până în clipa asta ce a fost bunica mea pentru mine...

Dacă mai aveți bunici, fie că zâmbesc, fie că plâng, gârboviți de atâta viață, nu uitați să îi îmbrățișați.. Nu uitați să îi luați în brațe și să le sărutați obrazul. Va veni o vreme când veți vrea dar nu o să mai aveți cui. Pământul e rece și nu îmbrățișează pe nimeni. Pământul e hain și nu zâmbește nimănui. Îmbrățișați-vă bunicii și spuneți-le că-i iubiți. Ei trebuie să știe! Și chiar dacă drumul e lung și plin de gropi, mergeți la ei pentru că va veni o vreme când veți vrea să mergeți pe același drum dar nu veți mai avea la cine. Pământul e surd și nu ascultă. Vorbiți cu bunicii voștri pentru că le sunteți singura alinare după o viață de greutăți. O să regretați dacă nu o să o faceți. Așa e mereu.

Mi-ar plăcea să merg acum la bunica dar bunica nu-i acasă. Nu va mai fi vreodată. Casa se va prăbuși sub greutatea amintirilor și va deveni o adunătură de nimic. Și nimeni nu va mai ști vreodată că acolo, cândva, un suflet dogoritor și o îmbrățișare magică făcea orice durere să teacă. Te iubesc, Buna. Te voi iubi mereu!


SHARE

About Cosmin Pop

Trimiteți un comentariu