Ai zice...

E locul în care mă întorc din când în când, uneori... E locul în care pot să zbier şi să mă zvârcolesc. E locul în care nimeni nu înţelege dar toţi îţi dau sfaturi. E locul în care mă consult cu mine însumi.. Mă citesc şi mă recitesc, mă analizez şi mă observ. E locul meu de fugă... Aici...

Ai zice că unele lucruri sunt făcute Dumnezeieşte, precum minunile şi sunt menite să fie, indiferent de ... orice. Ai zice că unele lucruri te fac să te simţi mai natural decât te-ai simţit vreodată, te fac să suspini zâmbind "Aşa trebuie să fie"... Ai zice că unele lucruri sunt menite să se întâmple pentru că ceva e mai presus de noi şi de tot ce ne înconjoară. Sunt acele lucruri nevinovate, pure, naturale, fără pic de falsitate, fără pic de regrete, ură, invidie sau mustrări. Ai zice că nu e drept ca un lucru pur să nu dăinuie. Nu e normal... Eu zic.

Stai gol, fără nădejde şi vrei zâmbetele înapoi. Stai gol, fără nădejde, pregătit să dai cu piciorul la tot. În jurul tău se-aude "Lucrurile nu se termină aici, n-au cum. Nu aşa!!" . Vrei să-i crezi. Poate ştiu ei ceva ce tu nu vezi... Te încăpăţânezi să le dai dreptate, dar după ffffffffooooooooooaaaaaarttteee mult zimp simţi frică. Şi asta e la fel de naturală. Simţi frică şi se vede iar ochii tăi veseşi de obicei privesc în gol. Se poate ca asta să fi fost tot? Nu poţi concepe, nu ai nici un motiv să concepi. Vrei să nu renunţi..Vrei să tragi cu dinţii pentru că ştii că asta trebuie să faci, pentru că simţi că asta trebuie să faci. Şi din nou, frică. Te înspăimânţi la gândul că poate faci rău, că poate ar trebui să renunţi. Şi totuşi... Fruntea sus, aer în piept, priveşte-i pe toţi în ochi, fii mândru. Gândeşte-te că poate aşa, măcar cineva va fi happy. Poate nu acum, poate nu mâine, dar în curând. Roagă-te lui Dumnezeu să fie aşa.. Roagă-te cum faci de-un timp încoace, cu sufletul pur. "Esti binecuvântat când ai pe cineva care se roagă pentru tine".
Rămâi persoana a cărei faţă e inundată de broboane de sudoare de la atâtea gânduri. Aceeaşi persoană care, brusc, îşi dă seama că nu e sudoare. Sunt lacrimi. Surâzi ruşinat. Eşti cel care simte, iar simţămintele tale tocmai au ieşit la soare. Şi nu-ţi mai pasă cine ce vede, cine ce spune, cine ce crede. Ştii doar că nu aşa trebuie să fie. Ştii tu şi lacrimile tale...

Scrie-mi. Ador să-mi scrii....
SHARE

About Cosmin Pop

Trimiteți un comentariu