Despre Iohannis s-au spus și se vor mai spune multe în continuare. Că nu vorbește, că gândește înainte să vorbească, că a vândut copii, că e genial, că e necunoscut, că e german etc. Toate astea, învăluite cu negura diasporei românești, sunt aspectele care l-au făcut azi președinte.
Iohannis nu e un președinte cuvântător. Nu știm mare lucru despre el. Poate ăsta e și motivul pentru care și-a turnat viața și concepțiile politico-economico-sociale într-o carte. Trebuie să recunosc că, Pas cu Pas, este un titlu de o subimă inspirație.
Am impresia că, atâta timp cât Iohannis va fi președinte, va fi nevoit să mai publice vreo două-trei cărți. Asta dacă așa va decide domnia sa să comunice. Până la urmă e și asta o formă de comunicare. Măcar va impulsiona neamul românesc să mai facă altceva decât să privească mizeriile de emisiuni ieftine care rulează pe televizoare scumpe.
Cartea lui Klaus Iohannis e o carte relativ ușoară, plăcută la citit, simplă și pe alocuri, incompletă. Retorica e rudimentară uneori, cu propoziții scurte și zgârcite. Cam ca și dezbaterile televizate la care a participat. Nu e un secret că vorbim despre o carte electorală, lansată post electoral. Menirea ei e să îl facă plăcut pe președintele ales, să îi facă pe cei ce l-au votat să fie siguri că nu a fost o idee proastă.
Cartea lui Iohannis e ca și un curs de eliminare a regretului post-vânzare. Din ea ar trebui să aflăm cât de carismatic e defapt Klaus, cât de uman și cât de bine intenționat. Lucruri pe care nu le-a putut exprima oral, în fața națiunii.
Din cartea sa vom afla ce spune Iohannis despre cum a pierdut Crin Antonescu apogeul vieții sale, un partid întreg. Evident, ne explică voalat, ca la niște necunoscători.
Partea cea mai interesantă, pentru mine, a fost cea referitoare la proiectele noului președinte, explicate nemțește, scurt și obiectiv. Politicile propuse de Iohannis vor trasa societatea precum un Panzer pe o câmpie dreaptă. Sau cel puțin așa reiese din teoria președintelui cu talent de PR-ist.
Iohannis se pronunță pentru o semi autonomie teritorială, sau așa cum o numește dânsul ”autonomie administrativă rezonabilă”. Adică un fel de împărțire a banilor în funcție de merit, ca un concurs, lucru care clar va arunca regiunile sărace într-o sărăcie și mai săracă, dacă mi-e permis. Ideea însă e frumoasă și va prinde. Bine că e scrisă. Putea să fie însă și rostită, în prime time, la tv.
În ce privește măsurile economice, președintele Iohannis nu ne împărtășește o viziune foarte complicată pe care ar avea-o. Poate și din cauza faptului că aceasta, cel mai probabil, lipsește. Dar nu-i bai. Are domnia sa consilieri pentru toate aceste lipsuri. Referitor la ”aprinderea” economiei, acesta marșează clar și corect pe crearea noilor locuri de muncă. Ușor și populist. Și asta va prinde. Și iarăși, putea dezvolta frumos și elegant, cu rafinament nemțesc, în prime time la tv.
Cumpărați cartea. Merită. O găsiți urmând acest link.
Despre meritocrație, istorie, politruci și prințese, într-un articol viitor. Până atunci, un lucru e clar. Iohannis nu e un ubermensch care va salva România din sărăcie. E dator însă să încerce. De dragul a cel puțin unui milion și jumătate de tineri care au ieșit de pe facebook și au intrat la urne.
0 opinii avizate:
Trimiteți un comentariu