O lume de nesimțiți...

Că lumea e plină de tot felul de scursori care nu sunt compatibili cu calitatea de a fi om, se știa deja. A descoperit-o și un domn din Mediaș, căruia i s-a făcut o sesizare la Poliție pe motiv că fiul său, de 3 ani, face mult prea multă gălăgie.



Vecinii care locuiesc cu un etaj mai jos de domnul care a încasat avertismentul de mai sus sunt probabil niște frustrați cu foarte puține așteptări de la viață și care, posibil, nu au avut și nici nu vor avea vreodată copii. Din două cauze: fie pentru că nu pot, fie că nu știu cum. Genul acesta de oameni, care până la urmă există peste tot în lume, ar trebui să aibă cartierele lor proprii și personale, sau mai bine zis, peșterile lor proprii și personale, un loc unde să coabiteze doar ei. Sunt genul de oameni care nu suportă nimic și pe nimeni, acri și răi, oameni care au descoperit că viața lor e total diferită de viața ce și-o imaginau când erau mici și învinovățesc pe oricine pentru asta, mai puțin pe ei. Dacă ne gândim bine, fiecare dintre noi avem pe cineva pe care îl putem include într-o tipologie asemănătoare. Fie e vecinul de la parter care ieșea cu cuțitul să alerge după mingea noastră, fie vecinul de la 3 care dădea cu cartofi de oricâte ori i se părea că vocile depășesc nivelul maxim permis, adică.. se aud. 

Asta ca asta, însă nici cu Ag. Sef Ioniță Lorin nu mi-e rușine. Acesta este agentul care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției și care a găsit de cuviință să introducă fapta sub incidența Legii 61/91, Art. 3, pct. 33. Prin articolul respectiv se sancționează: "neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție". Adică, defapt, acel copil de 3 ani e un vagabond cerșetor care se prostituează. Că altfel nu-mi explic... 




SHARE

About Unknown

    Blogger Comment
    Facebook Comment