Lucruri adevărate - Halatul plușat


Când ești tânăr, te mulțumești să locuiești într-o casă care e a tatălui tău, să dormi într-un pat pe care tatăl tău l-a cumpărat. Nimic din ce ai nu e al tău. Cu excepția inimii, a temerilor și a sentimentului care îți rămâne atunci când crești, acela că, la un moment dat, drumurile pe care le apuci nu te vor mai duce acolo unde ești, acasă.
Multă lume nu pune accent pe fotografii. Unii spun că fotografiile sunt pentru cei care nu au amintiri. Poate că, într-o oarecare măsură au dreptate. Poate că, atunci când crești, pierzi, sau lași în urmă lucrurile care erau importante pentru tine altădată. Ironic e, că nici măcar nu îți pasă. Cel puțin nu atunci, nu în acel moment. Pentru că acela e momentul în care realizezi într-adevăr că te-ai schimbat iar pentru acea schimbare trebuie să plătești o taxă. Taxa aceasta este, uneori, amintirea vremurilor ce au trecut.
Ajungi să regreți doar uneori, atunci când ești cuprins de o liniște de mormânt, atunci când ai impresia că, deși meriți, nu mai e nimeni lângă tine. Și începi să regreți. Regreți halatul plușat care te îmbrățișa în fața tv-ului alb-negru, atunci când te uitai la Maczi, în timp ce pe fereastră se auzeau vocile cristaline ale celorlalți copii care îți solicitau prezența afară.
Există în viață lucruri care contează, lucruri adevărate, lucruri de netăgăduit. Halatul plușat care mă îmbrățișa în fața tv-ului alb-negru e o parte din mine, iar eu sunt o parte din el. Și, pentru tot restul vieții mele, nu am să renunț la amintirea lui. Niciodată...
SHARE

About Unknown

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 opinii avizate: