Despre frică

După o bună bucată de vreme, în care am lipsit, și în care, dacă aș fi avut cititori aceștia mi/ar fi dus lipsa, m-am întors. Cu nimic nou, același eu. Involuntar, mi-am amintit de Alina, cea căreia i se făcea dor când lipseam cu săptămânile de pe Weblog. Stai liniștită Alina, m-am întors. Nici n-am lipsit. Am stat pitit pe-aici, am aruncat un ochi, ici colo.. Așadar, despre ce să vorbim astăzi?

Hai să vorbim despre frică. Nu știu de ce. Pur și simplu.

FRÍCĂ, (rar) frici, s.f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ♢ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ♢ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ♢ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. p h r i k ē.

Frica e instinctivă şi apare atunci când te simţi ameninţat. Mai simplu de atât nu se poate defini. Cum te-ai simţi să afli, acum, în momentul ăsta, că eşti pe punctul de a ajunge la concluzia că pierzi? Cum te-ai simţi să afli acum, în clipa asta că tot ce e în jurul tău se dărâmă, cu un singur zâmbet? Cum te-ai simţi acum, în clipa asta, să ştii că nimic din ceea ce ai făcut nu a fost îndeajuns şi ai ajuns exact acolo unde nu vroiai să ajungi, dar ştiai, de la primul pas că vei ajunge? Dificil, huh? Nu ai păţit niciodată să te afli într-o intersecţie, să ai un drum în spate şi două în faţă? Ştii cum e ca instinctul să îţi spună să o iei în dreapta pentru că la sfârşit de drum te aşteaptă exact ceea ce cauţi, dar tu să o iei în stânga, cu toate că ştii că vei ajunge exact în aceeaşi intersecţie, sleit de puteri şi fără speranţă?

Cu toate acestea o faci. Faci primul pas. Păşeşti pentru că simţi că asta trebuie să faci, cu toate că ştii că nu e drumul bun, cu toate că ştii că dacă ai porni pe cealaltă potecă ai ajunge undeva.. Ştii care e cea mai grea porţiune din tot drumul ăsta din stânga? Nu ultimii 10 metri. Acei 10 metri aflaţi în faţa ultimilor 10. Aceia sunt cei mai dificili paşi pe care poţi să îi faci. Şi îi faci, scrâşnind din dinţi, pentru că tu i-ai ales, eşti responsabil. Nu te-a împins nimeni pe cărăruie. Tu ai păşit, agale, stâng după drept, drept după stâng, pas cu pas până înapoi în răscrucea de la care ai pornit. Te-ntreb... Merită?

Marian Anderson spunea că ” Frica este o boală care roade logica şi face omul inuman”. Și câtă dreptate are... Frica nu își are locul în inimile noastre. Fiți încrezători. În voi și în tot ce vă înconjoară. Nu există altă cale.
SHARE

About Unknown

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 opinii avizate: